duminică, 30 ianuarie 2011

Psalmul 41

În ce chip cerbul la izvoarele apelor se grăbeşte,
Aşa sufletul meu spre Tine, Dumnezeule, doreşte.
Sufletul meu spre Tine, Dumnezeule, însetează,
Şi când la Tine gândeşte, cu totul se înviorează.
Ziua şi noaptea, în necaz, eu la Tine mă gândesc
Şi în loc de pâine eu cu lacrimi mă hrănesc.
Că aud pe mulţi cei ce stau împrejurul meu
Zicând: "Unde este Dumnezeul şi stăpânul tău?"
Însă mă mângâi şi zic sufletului meu:
Mai rabdă puţin şi aleargă la casa lui Dumnezeu,
Căci acolo sunt glasuri duhovniceşti ce prăznuieşte,
Deci bucură-te în necazuri, suflete, şi te veseleşte.
Şi în necazuri la Domnul nădăjduieşte,
Că Domnul din tot necazul te izbăveşte.
Aşadar, când îmi văd sufletul meu tulburat,
Cu gândul la Dumnezeu m-am ridicat.
Şi îmi aduc aminte de minunile Lui cele multe
De la mare, de la Iordan şi de ridicarea de pe Sfântul Munte.
Adâncul bunătăţilor şi al milostivirii Tale
A trecut peste adâncul răutăţilor mele.
Aşa că pentru toate se cade să-Ţi mulţumim
Şi ziua şi noaptea să Te preamărim.

Părintele Paisie Olaru