Timpul trece ... faptele rămân

După 40 de zile (de la adormirea Părintelui Paisie), săvârşindu-i-se toată rânduiala cuvenită, unul dintre ucenicii săi apropiaţi se ruga noaptea singur în chilia Părintelui Paisie.

De oboseală, a aţipit puţin în genunchi, şi l-a văzut pe bătrânul îmbrăcat cu rasa, cu schima şi epitrahilul, stând la marginea patului său, cu crucea în mână, unde zăcuse în suferinţă şase ani de zile, şi plângând.
Ucenicul întristat, i-a sărutat crucea şi mâna, şi l-a întrebat:
- De ce plângi, Părinte Paisie? Te doare ceva?

Iar el i-a răspuns:
- Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai. O, câtă nevoie şi câtă frică are sufletul atunci! Dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima şi are conştiinţa curată, numai acela plânge.
Vedeţi cum trece timpul?!
Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi, faceţi, şi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci.
Că dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic...
Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru.
Doreşti să placi oamenilor sau lui Dumnezeu?
Luaţi seama că tare este scump Raiul şi tare este greu de ajuns la Rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii mei!"

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" scrisă de Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 161, reeditată Ed. Doxologia, 2010)

O pilda scurtă, dar grăitoare

În textul original din carte această pildă vine ca răspuns la întrebarea Arhimandritului Ioanichie Bălan: "Cum putem ajuta noi, călugării, la mântuirea credincioşilor şi a oamenilor, în general?"
Sper că nu am greşit rupând-o din context şi, astfel, adresând-o tuturor (călugări sau mireni).

"Eu, odată, stăteam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. În faţa noastră se ridica un deal peste care trecea un drum de câmp. Într-o zi treceau pe drum mai multe care încărcate între care era şi un om sărac, cu un car încărcat, cu doi boişori. La un dâmb nu puteau boişorii să ridice, iar omul îi bătea şi îi îndemna. Săracii boişori au căzut în genunchi, iar eu, fiind pe cerdac, m-am aşezat în genunchi şi cât puteam împingeam în cerdac şi ziceam:
- Hai, măi boişori, sculaţi-vă! Hai, cu Doamne ajută!"
Aşa strigând numai ce văd că juncanii se scoală şi pleacă, iar eu, bucuros, am zis:
- Slavă, Ţie, Doamne!

Cam aşa ar trebui să ajutăm la mântuirea altora, împingând la povara lor şi rugându-ne pentru ei."

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" scrisă de Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 36, reeditată Ed. Doxologia, 2010)