marți, 1 decembrie 2009

Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată!

"Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată!
De-i poți ajuta, ajută-i! Și chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei! Iar dacă ai, dă! Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul! Fă tot ce poți! Nu-i da prea mult ca să nu-ți pară rău! Dar să nu-i judeci niciodată!

Și dacă dai, să fugi cât poți de mândrie! Să zici în gândul tău: «Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei! Ei, parcă cine știe ce am făcut! Au fost sfinți care-și dădeau și hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut ?!»"

Părintele Paisie Olaru

joi, 26 noiembrie 2009

Înregistrare video cu Părintele Paisie

Înregistrare video preluată de pe:
www.ortodoxtv.com

Înregistrarea a fost facută în ultima parte a vieţii Părintelui Paisie când era deja imbobilizat la pat.
Părintele îşi fracturase piciorul drept și astfel a rămas imobilizat la pat, în chilia sa, până la sfârșitul vieții. Pe lângă aceasta, s-a îmbolnăvit de cataractă la ambii ochi pierzându-și și auzul în bună parte. Cu toate acestea, Părintele Paisie a continuat să-și mărturisească fiii săi duhovnicești și să le dea sfaturi până în ultimele zile ale vieții sale!

Dacă întâmpinați dificultăți în vizionarea online, pe blog, a înregistrării video de mai jos, o puteți downloada de aici:
http://www.ortodoxtv.com/filme-video/pr-paisie.php

video

miercuri, 25 noiembrie 2009

"Mai degrabă tac ca să nu-i fac mai răi"

"Sunt mulți oameni tulburați astăzi și nu-i ușor să-i liniștești.
Aici este înțelepciunea duhovnicului, a păstorului de suflete. Sunt unii care au ceva înțelepciune în mintea lor, dar se mândresc în inima lor. Alții nu au nimic în cap, dar cred că au ceva și se mîndresc degeaba. Cei mai mulți sunt bolnavi sufletește din cauza mândriei și ca să-i vindeci și ca să-i scoți dintr-ale lor, de multe ori te ostenești degeaba.

Eu care nu am mai nimic, cum să-i învăț pe acești oameni?
Mai degrabă tac ca să nu-i fac mai răi ..."

Părintele Paisie Olaru

marți, 24 noiembrie 2009

Cum ar fi bine să ne rugăm zilnic ...

"Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlinește-o pe asta, tătucuță. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă și găleata e mică.

Citește dimineața Acatistul Maicii Domnului, iar seara citește Paraclisul ei. Crezul, neapărat, măcar o dată pe zi și Psalmul 50 de două-trei ori pe zi ...
Mai mult, canonul e benevol: Tatăl nostru fără număr, Doamne Iisuse, fără număr, metanii, fără număr.

Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială ... Să faci în fiecare zi câte metanii poți către Maica Domnului, cel puțin 12 metanii și la fiecare metanie să spui așa, ca baba: «Maica Domnului, nu mă lăsa... Nu mă lăsa, Măicuța Domnului!»"

Părintele Paisie Olaru

luni, 23 noiembrie 2009

Căsătoria sau călugăria?

Doi tineri au întrebat ce să aleagă: Căsătoria sau viața monahală?

Iar răspunsul Părintelui Paisie a fost acesta:

"Amândouă căile sunt binecuvântate, dar depinde de voința lor. Mai întâi trebuie să cunoască bine ispitele, greutățile și obligațiile ambelor căi de viață, că fiecare drum are crucea lui, încercările și bucuriile lui.
Apoi să se roage mult înainte de a se hotărî. Să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicii lor și să ceară sfaturi de la cei mai iscusiți duhovnici. După 40 de zile de rugăciune și post, Dumnezeu le va descoperi, prin conștiință și duhovnic, pe ce cale să apuce.
Dacă iubesc fecioria, liniștea, tăcerea și rugăciunea, calea cea mai bună este călugăria.
Iar dacă iubesc viața de familie mai mult, adică copiii, lucrul mâinilor și toate grijile acestei vieți, să intre în viața de familie.
Amândouă căile duc la mântuire dacă sunt respectate datoriile creștinești obligatorii. Domnul a binecuvântat amândouă căile, dar nu putem noi hotărî ce cale să aleagă fiecare. Numai Dumnezeu și omul singur hotărăsc. Bătrânii noștri aveau această vorbă înțeleaptă: «La călugărie și la căsătorie să nu silești pe nimeni!»"

Părintele Paisie Olaru

Părintele Paisie Olaru despre monahul Ghenadie Avătămăniței

Fragmentul de mai jos este extras dintr-o lungă și duioasă poezie pe care Părintele Paisie Olaru a dedicat-o monahului Ghenadie Avătămăniței de la Schitul Cozancea.

Acest călugăr bătrân i-a fost tare drag Părintelui Paisie.
Pe nume Gheorghe, era din satul Flămânzi (jud. Botoșani) și venise la schit la bătrânețe, la vârsta de 70 de ani. A împărțit chilia cu Părintele Paisie timp de 8 ani (la Schitul Cozancea nu era viață de obște, calugarii stateau câte 2-3 si se drămuiau singuri)

După cum spunea și Părintele, moșul Gheorghe era un bătrânel sincer, curat la suflet, simplu, fără carte care se străduia mereu să nu supere pe nimeni si mereu își cerea iertare, făcând ascultare cu toată dragostea, având și darul lacrimilor.
Cu un an înainte de moartea bătrânelului, Părintele Paisie l-a facut călugăr, punându-i numele de Ghenadie.

Iată un fragment simpatic și amuzant care face referire la una din întâmplările adevărate (bătrânelul nu vedea prea bine și, de aceea, uneori, făcea "boacăne" fără voia lui pe care le regreta mult și pentru care își cerea iertare cu lacrimi):

Despre Părintele Ghenadie Avătămăniței
[...]
Nu pot chiar pe toate a le însemna
Câte îmi povestea bătrânul meu,
Dar sincer spun că lăcrima
Când îi vorbeai de Dumnezeu
Și la început la orice cuvinte
El își făcea Sfânta Cruce
Și "Măicuța Domnului cu noi, părinte",
Dragul meu, iar începea a plânge.
Am căpătat mare dragoste de el
Pentru buna lui sinceritate,
Fiindcă era blând ca un miel,
Milos și fără răutate.
Îl lăsam stăpân peste toata casa
Că se pricepea bine la toate,
Îmi pregătea chiar și masa
Și făcea bune bucate
"Frate Gheorghe, i-am zis odată
Mie îmi place borș cu urzici,
Iaca eu adun recolta toată,
Dar aș vrea ca și frăția ta să mănânci.
Să faci un borș colo sănătos,
Ca și frăției tale să-ți placă,
Că eu sunt cam pofticios
Și, mâncând, pofta să-mi treacă".
Îndată bătrânul a făcut ascultare
Și într-o zi cu drag s-a apucat,
A făcut borș într-o oală mare
Și bucuros la masă m-a chemat.
Lacom și flămând fiind eu,
Grăbit m-am pus la mâncare
Cărând din strachină mereu,
Zicând: "Plăcut borș și bun gust are".
Mai rămăsese în strachină o urzică,
Deși îmi părea cam prea mare,
O iau, ca fratele Gheorghe să nu zică
Că nu-mi place a lui mâncare.
Nu mă grăbesc, o iau cu încetișorul,
Să o înhaț cu gura toată,
Când colo, ce să vezi? Era spălătorul!
Căzuse în oala cu borș fiartă.
"- Dar ce-i asta, frățioare? -
Cam glumind, așa am zis-,
Spălătorul a făcut gust la mâncare",
Iar, el săracul, nu se putea stăpâni de plâns.
A scăpat mâncarea din gură jos
Și cu lacrimi în genunchi se pune:
"Mă rog, părințele, pentru Domnul Hristos,
Iartă-mă și fă ce vrai cu mine!"

[...]

Multe aș avea de însemnat
Din cele auzite de la el,
Dar să nu-l supăr, le-am lăsat,
Scumpul și iubitul meu bătrânel.
Te-aș ruga, dragă părinte,
Dacă nu te supăr iarăși,
Poate-ți mai aduci aminte
De-al tău părinte și tovarăș
Și după cum în viață ne-am ajutat,
Trăind opt ani în voie bună,
Doresc și eu să fiu iertat
Și dincolo să fim tot împreună.
Amin.

duminică, 22 noiembrie 2009

Cum sa ne purtam cu aproapele nostru?

"Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi, să-i cerem sfat în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostrea noastră. Faceți aceasta și vă mântuiți!"

Părintele Paisie Olaru

Să nu fugiți să aveți copii mulți ...

O femeie care nu vroia să aibă copii mulți i-a cerut bătrânului Parinte sfat ce anume să facă.
Iar el i-a răspuns:
"Dacă fugi de copii, fugi de mântuire. Să nu rămâi la un singur copil ca să nu îl pierzi și pe acela. Mai sănătoși sunt copiii mulți în casă. Iar unde există numai unul sau doi, de obicei și aceia sunt răi sau bolnăvicioși".

Părintele Paisie Olaru

Ce este conștiința?

Părinții l-au întrebat ce este conștiința.

"Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care pazește pe om. Când ea te mustră înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre ca să ne pălmuiască conștiința prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim. Și lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău ca să-l lovească peste obraz pentru a nu se înălța cu mintea.
Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoșilor. Deci să avem nădejde și curaj, să nu mai greșim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere și așa ne mântuim cu darul lui Dumnezeu."

Părintele Paisie Olaru

Ce cărți sfinte să citim?

"Eu m-am folosit cel mai mult de Viețile Sfinților, de pilda vieții lor.
Dar de mare folos sunt și învățăturile Sfinților Părinți și, mai ales, Sfânta Scriptură.
Toate sunt de folos la timpul lor."

Părintele Paisie Olaru

O înregistrare audio cu Părintele Paisie

http://www.ortodoxmedia.com/dn/0115-Pr-Paisie-Olaru.mp3

(pentru vizualizarea paginii aveţi nevoie de Quick Time player de la Apple - http://www.apple.com/quicktime/download )

"Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă miluiască! Domnul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curățască, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească! Domnul ca un bun şi milostiv și iubitor de oameni să vă dea ierte de păcate!
Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos să vă blagoslovească în toate zilele vieții voastre. Blagoslovește, Doamne, pe robii Tăi, pe roabele Tale și pe soții lor, și pe fiii lor, și pe soțiile lor."

"Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor."

"Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte, iar dincolo, la ziua judecăţii, un colţisor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!"

Desprea boală și suferință

O femeie bolnavă s-a mărturisit la bătrânul și a cerut canon.
Iar el i-a răspuns:

"Canonul bolnavului este patul. Patul suferinței! Să rabzi boala cu mulțumire și te mântuiești. Cât mai poți, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută și, dacă nu cârtești în boală și te spovedești regulat, dobândești viața veșnică înaintea multora."

Părintele Paisie Olaru

Despre smerenie

"Mare este smerenia pentru calugări și pentru creștini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci cand altul ne ocarăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam și zicem: «Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele», aceasta este smerenia adevarată. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spala păcatele și biruiesc diavolul."

Părintele Paisie Olaru
Fragment extras din "Patericul românesc" (subcapitolul dedicat Părintelui Paisie Olaru) scris de părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mânăstirea Sihăstria (1930 - 2007)

Să nu judeci pe nimeni, tată!

"Să nu judeci pe nimeni, tată! Tare-i păcat să judeci...
Vezi pe cineva ca a greșit, să-ți fie milă de el: «Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul...» și să nu judeci pe nimeni. Și să-i vezi pe toți deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun și altul e mai puțin bun.
Să nu osândești pe nimeni! Să-i ai pe toți mai buni decât tine!

Și nu mai purta grijă de ce fac alții ... Ia seama la ce faci frăția ta!"

Părintele Paisie Olaru

Câteva cuvinte despre viața Părintelui Paisie

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru.

Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni săraci, dar credincioși, iar în familie domnea liniştea şi înţelegerea, nu existau certuri. Tatăl său era pădurar, iar mama sa casnică. Erau oameni simpli care-şi educau copiii mai mult prin puterea exemplului decât prin vorbe multe. Tatăl ştia Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum şi alte rugăciuni şi se ruga cu glas tare, să audă şi cei mici. Mama era prietenoasa cu toată lumea şi le spunea adesea: "Măi băieţi, să fiţi cuminţi ca să nu dăm cinstea pe ruşine!"

A făcut şcoala primară în sat. Pe atunci în sat se făceau numai trei clase, micuţul Petru fiind premiant în toţi cei trei ani. Premiile constau în cărticele cu vieţile sfinţilor, acestea insuflându-i pentru prima dată gândul de a merge la mânăstire. Îi plăcea în mod special viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit. Mama sa nu prea era împăcată cu gândul ca fiul ei dorea să părăsească lumea şi să plece la mânăstire şi încerca să-l înduplece prin astfel de vorbe: "Dragul mămucăi, să nu te duci la călugărie că acolo este canon mare de rugăciune, post şi metanii; că am văzut cum a fost făcut un călugăr şi era tare slab şi se ruga aşa: «Doamne, dacă mai am zile de trăit şi îmi sunt spre mântuire, lasă-mă să mai trăiesc; iar dacă nu, ia-mă la Tine!»"

Astfel a mai prelungit puţin viaţa în lume ascultând de mama sa. A intrat în armată să-și satisfacă stagiul militar, luând parte şi la primul război mondial. Dar se ruga lui Dumnezeu să-l scape. Dorea să se facă călugăr.
La finalul războiului mama îşi aştepta cu înfrigurare băieţii acasă (pe Părintele şi pe un frate al său, Gheorghe) pentru că ştia că încă nu erau feriţi de primejdii (frig, boli). Însă a murit cu puţin timp înainte de a-l vedea şi pe Gheorghe acasă.
Statul l-a răsplătit pe Petru (Părintele Paisie) pentru participarea la război şi i-a dat cinci hectare de pământ. Însă el l-a împărţit fraţilor săi mai mari şi a plecat ...

În anul 1921 a intrat în obștea Schitului Cozancea Botoșani (unde s-a nevoit ca un adevărat sihastru timp de aproape 30 de ani). Nu era departe de satul său natal. Ca duhovnic şi l-a luat pe părintele Calinic Şuşu.

În anul 1922, la 9 iunie, a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost făcut cam în grabă, "pe caz de boală". Drept ascultare a primit toată treaba din ograda mânăstirii, apoi a fost paracliser.

În 1923 a murit şi tatăl său.

În 1925 a vizitat mânăstirile nemţene, ajungând şi la Sihla. A rămas acolo mai multe zile. Mai mulţi pustnici locuiau tainic prin locurile din jur. Astfel i-a încolţit şi lui dorul de viaţă retrasă, pustnicească.

Undeva între anii 1930 - 1932 a încercat să se mute la Mânăstirea Sihăstria, dar neavând binecuvântarea egumenului de la Cozancea, stareţul Ioanichie Moroi nu l-a primit.
Prin urmare s-a întors la Cozancea. Se retrăgea deseori într-o poieniţă pentru a se ruga în linişte. Odată, în timp ce se ruga acolo a auzit un cor ceresc cântând cântări bisericeşti. A însemnat locul respectiv cu o cruce de stejar, iar după ce a obţinut aprobarea mitropolitului a construit un paraclis de lemn; apoi, după o vreme, noul stareţ de la Cozancea i-a dat voie să facă şi câteva chilii. Avea acolo şi o mică grădină, precum şi viţă de vie. Astfel, a viețuit așa mulți ani, crescând și câțiva ucenici aleși (printre care și Părintele Cleopa care a ajuns la schit prin 1935). După cum spunea Părintele Ioanichie Bălan în "Patericul românesc": "Nevoința lui era aceasta: practica rugăciunea lui Iisus, iar noaptea citea la Psaltire, postea zilnic până seara, îngrijea de părinții bolnavi din mânăstire și nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii".
Avea bucurii duhovniceşti în poieniţa lui (când se ruga noaptea), dar pe cele mai sfinte le-a simţit în biserică, la Sfânta Liturghie.

În 1933, la doar 36 de ani, a luat marea schimă cu gândul de a se face pustnic.

În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit diacon, iar la 4 aprilie 1947 a fost hirotonit preot și apoi numit egumen al Schitului Cozancea pe care l-a condus aproape un an de zile.

În anul 1948 s-a retras la Mânăstirea Sihăstria din județul Neamț, ca duhovnic.

Între anii 1949-1953 a viețuit la Mânăstirea Slatina din județul Suceava, ca duhovnic, stareț fiindu-i Părintele Cleopa.

În primavara lui 1954 a revenit la Mânăstirea Sihăstria ca duhovnic al întregii obști.

Între anii 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla ca sihastru desăvârșit, avându-și chilia aproape de peștera Sfintei Teodora. Se ruga, postea și spovedea zilnic mireni și călugări, ajungând cel mai renumit și căutat duhovnic din țară.

În toamna anului 1986 a revenit în obștea Mânăstirii Sihăstria, dar și-a fracturat piciorul drept și astfel a rămas imobilizat la pat, în chilia sa, până la sfârșitul vieții. Pe lângă aceasta, s-a îmbolnăvit de cataractă la ambii ochi pierzându-și și auzul în bună parte. Cu toate acestea, Părintele Paisie a continuat să-și mărturisească fiii săi duhovnicești și să le dea sfaturi până în ultimele zile ale vieții sale!

În noaptea de 18 octombrie 1990, la orele 4 dimineața, Părintele Paisie Olaru și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

Notă: Cartea ce conţine scrierile Părintelui Paisie, "Dă-le, Doamne, un colţişor de rai! Chipuri de monahi care au trecut la Domnul" , poate fi considerată și un fel de biografie a sa deoarece odată cu descrierea "chipurilor de monahi" Părintele a conturat si multe întâmplări din viața sa.

Frumusețea Sihăstriei

Aceste câteva fotografii au fost făcute cu ocazia vizitelor noastre la mânăstire. Ca de obicei, dacă doriți să vedeți imaginile mari, dați clic pe ele.















sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Felicitare de Paști

Aș vrea ca pentru sărbători
Să vă fac o bucurie
Cu câteva duhovnicești flori
Și câte un firicel de tămâie.
Floricica este scumpă,
Că-i din dragoste fierbinte,
Iar tămăia v-amintește
De al vostru fost părinte.
Multe aș avea de spus,
Dar acum sunt ocupat,
Că stăpânul meu Iisus
Mi-a poruncit să stau în pat.
De asta deloc nu bănuiesc,
Că doar fac o ascultare,
Ci cu drag eu mulțumesc
C-am ajuns și Postul Mare.
Și dacă voi avea binecuvântare
Și din pat mă voi scula,
Aș vrea ca dulcea cântare
De Paști să pot asculta.

Părintele Paisie Olaru

Părinte Paisie, cu ce sentiment vă pregătiți să mergeți dincolo?
(IPS Bartolomeu Anania)

IPS Bartolomeu Anania: "Părinte Paisie, cu ce sentiment vă pregătiți să mergeți dincolo?"
Părintele Paisie: "Nu am decât o singură neliniște: că în viața mea de duhovnic poate că am legat pe cine nu trebuia să leg și-am dezlegat pe cine nu trebuia să dezleg!"



Fragment din predica IPS Bartolomeu Anania rostită în Duminica a XX-a după Rusalii, la 8 octombrie 2005

Fotografii cu Părintele Paisie

La chilia Părintelui de la Mânăstirea Sihăstria veți găsi o colecție de optsprezece fotografii cu Părintele Paisie. Fiecare fotografie are pe verso câte un citat din învățăturile Părintelui.
După cum spunea Pr. Ioan Gînscă într-un alt context: "...cu toate că unii auziseră sau ştiau mai multe despre Părintele Paisie, iar alţii nu ştiau mai nimic, toţi ziceau ca la Pateric: «Îţi este destul numai să-l priveşti pe acest Părinte!»".
Plicul de carton (în care sunt ambalate fotografiile) arată astfel:



Mai jos sunt doar câteva fotografii cu Părintele Paisie Olaru:

Părintele Paisie împreună cu
Părintele Cleopa (ucenicul şi prietenul său)
Părintele Paisie în cimitirul Sihăstriei
Părintele Paisie în fața chiliei sale de la Schitul Sihla
(în spate se vede bisericuța "Dintr-un brad")
Părintele Paisie împreună cu
Arhim. Ioanichie Bălan (ucenicul său)

miercuri, 11 noiembrie 2009

Părinții Sihăstriei

Mânăstirea Sihăstria din județul Neamț - alături de Schitul Sihla - este colțisorul de Rai unde Părintele Paisie Olaru a trăit și s-a rugat mulți ani și unde a adormit întru Domnul.

Tot această sfântă mânăstire a fost și locul de rugăciune al altor mari duhovnici și părinți îmbunătățiți care ar merita fiecare în parte un alt blog, dar pe care îndrăznesc doar să-i menționez aici, pe scurt:

- Părintele Ilie Cleopa (1912 - 1998), Marele Duhovnic al românilor.
Îl puteți "cunoaște" îndeosebi din seria de 16 volume "Ne vorbește Părintele Cleopa" sau seria de 3 volume "Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!" (aceasta din urmă îi descrie viața în amănunt, dar conține și cuvinte de învățătură, precum și mărturii despre minunile săvârșite la mormântul său),

- Arhimandrit Ioanichie Bălan (1930 - 2007), ucenicul Părintelui Paisie Olaru; un apreciat scriitor, autor a numeroase cărți de învățătură ortodoxă (dintre care amintim doar câteva: "Patericul românesc", "Convorbiri duhovniceşti", "Călăuza ortodoxă în biserică", "Călăuza ortodoxă în familie şi societate", "Părintele Paisie duhovnicul", "Părintele Cleopa duhovnicul", seria de șaisprezece volume "Ne vorbește Părintele Cleopa").
Despre el Părintele Cleopa spunea cu umor:
"Măi, măi! Aista se numește Ioanichie Chisălău! El toată ziua - cum spunem noi moldovenii - mă chisază! Toată ziua mă chisază pe mine să-i mai spun câte ceva! Dar ce să fac, măi, eu trebuie să-i spun, că doară na! Mă roagă atâta! Și e pentru folosul lumii!",

- Protosinghel Ioanichie Moroi (1859 - 1944), stareț.
Fost monah atonit, el a reînviat Sihăstria care, până la venirea lui ca egumen în 1909, fusese părăsită de călugări timp de douazeci de ani. A fost unul din marii duhovnici ortodocși români, un om care căuta liniștea și pacea cu toți, mereu în rugăciune, blând și înțelept. El este cel care a organizat rânduiala de pravilă a mânăstirii Sihăstria întocmai ca cea din Sf. Munte Athos.
Despre el părintele Ioanichie Bălan a scris o carte: "Ieroschimonahul Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei" (2004, editura Mân. Sihăstria),

- Irineu Protcenco (1888 - 1953) - iconar, pictorul Paraclisului "Sf. Parinti Ioachim si Ana" (se află în curtea Mânăstirii Sihastria), un desăvârșit pictor bisericesc, icoanele lui fiind unice pana astăzi. Lucru extraordinar dacă ne gândim că avea doar un singur ochi sănătos, pe celalalt pierzându-l în timpul primului război mondial într-un accident pe care noi, oamenii, am fi tentați să-l considerăm stupid, dar care, să nu pierdem din vedere, a fost îngăduit de Dumnezeu: un soldat și-a scuturat hainele și de pe ele a sărit un ciob de sticlă care i-a secționat irisul).
Înainte de a picta vreun sfânt îi studia bine viața.
Picta în prima parte a zilei, cu post negru și rugăciune și nu vorbea cu nimeni în timpul acesta. Chiar părintele Paisie Olaru a urcat pe schele odată ca să vada și să admire lucrarea, dar Irineu Protcenco i-a spus: "Dacă ai venit tu, plec eu", făcându-l pe Părintele Paisie sa plece de îndată, cerându-și iertare.
După ce mânca nu mai picta nimic, ci făcea alte lucruri (de exemplu, își prepara culorile)
A fost călugărit cu puțin timp înainte de moarte, la Mânăstirea Sihăstria (unde a viețuit între anii 1947 - 1953)
În albumul "Paraclisul Sfinților Ioachim și Ana" (apărut la editura Sihăstria) puteți afla detalii despre viața lui, dar, mai ales, aveți ocazia să-i admirați pictura minunată cu care a împodobit paraclisul.

- Protosinghel Ioil Gheorghiu, stareț.
Smeritul stareț a condus cu multă înțelepciune obștea Mânăstirii Sihăstria timp de zece ani (1949 - 1959). Era primul care intra si ultimul care iesea din biserică. De aceea, când vedea câte un frate sau părinte că întârzie la sfintele slujbe, îi zicea: "Tătucuță, veniți la timp la biserică! Să nu pierdeți sfintele slujbe, dacă nu aveți altă ascultare, că de aceea am venit la mănăstire!"
Despre el, Părintele Paisie spunea (într-o convorbire din anul 1987):
"Părinții noștri Cleopa și Ioil (care nu de mult a plecat la Domnul), au fost ca cele două surori, Marta și Maria. Ei nu s-au certat niciodată timp de 50 de ani cât au trăit la Sihăstria împreună. Parintele Cleopa lucrează cu cuvântul, iar părintele Ioil stă la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asa nădăjduim sa fie !"