Doi tineri au întrebat ce să aleagă: Căsătoria sau viața monahală?
Iar răspunsul Părintelui Paisie a fost acesta:
"Amândouă căile sunt binecuvântate, dar depinde de voința lor. Mai întâi trebuie să cunoască bine ispitele, greutățile și obligațiile ambelor căi de viață, că fiecare drum are crucea lui, încercările și bucuriile lui.
Apoi să se roage mult înainte de a se hotărî. Să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicii lor și să ceară sfaturi de la cei mai iscusiți duhovnici. După 40 de zile de rugăciune și post, Dumnezeu le va descoperi, prin conștiință și duhovnic, pe ce cale să apuce.
Dacă iubesc fecioria, liniștea, tăcerea și rugăciunea, calea cea mai bună este călugăria.
Iar dacă iubesc viața de familie mai mult, adică copiii, lucrul mâinilor și toate grijile acestei vieți, să intre în viața de familie.
Amândouă căile duc la mântuire dacă sunt respectate datoriile creștinești obligatorii. Domnul a binecuvântat amândouă căile, dar nu putem noi hotărî ce cale să aleagă fiecare. Numai Dumnezeu și omul singur hotărăsc. Bătrânii noștri aveau această vorbă înțeleaptă: «La călugărie și la căsătorie să nu silești pe nimeni!»"
Părintele Paisie Olaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu