"Renumitul pictor bisericesc I.C. din Iaşi ne-a povestit următoarele:
Pe când aveam vârsta de 16 ani, eram elev la liceul de pictură. Auzind de viaţa deosebită a Părintelui Paisie Olaru, m-am hotărât să merg şi eu la sfinţia sa.
Cu o noapte înainte de a merge la Părintele Paisie, fusesem la Mânăstirea Neamţ şi, dintr-o pornire interioară, pictasem o icoană reprezentând Sfânta Treime.
A doua zi am ajuns la chilia Părintelui Paisie şi l-am rugat (să mă spovedească şi) să-mi citească şi mie nişte rugăciuni. Părintele mi-a pus epitrahilul pe cap şi a spus mai multe rugăciuni.
După citirea rugăciunilor, eu i-am arătat bucuros icoana zicând: «Ia uitaţi-vă, părinte, ce icoană am pictat!» Eu nu ştiam atunci că nu vede şi că spusese rugăciunile pe de rost. Atunci Părintele Paisie a întins uşor mâna spre icoană, a atins-o şi îndată şi-a tras înapoi mâna, ca şi cum ar fi fost ars şi a zis: «Asta e o icoană cu Sfânta Treime!» Apoi a adăugat: »Să te duci la Părintele V. (părintele pictor Vartolomeu Florea de la Sihăstria) căci aici va începe drumul tău în viaţă.»
Şi cuvintele Părintelui Paisie s-au împlinit întocmai, iar pictorul îl cinsteşte pe părintele ca pe un adevărat sfânt."
NB: Întâmplarea este povestită, mai în amănunt, şi de pictorul Constantin Ichim însuşi în aceeaşi carte din care face parte şi acest fragment (la pagina 288).
(din cartea "Părintele Paisie Olaru, povăţuitor spre poarta Raiului - in memoriam", ediţie îngrijită de Arhimandrit Timotei Aioanei şi Pr. Constantin Prodan, pag. 321, ediţia a II-a, Ed. Doxologia, 2010)
